Poteci efemere în culmi de Bucegi

Dragă călătorule,

Haide să-ți spun o poveste despre poteci ce apar și dispar, despre dans de nori și de capre negre. E o poveste care mi-a fost spusă și mie, căci eu la călătoria asta nu am participat.

Mamarmot îmi povestea de multă vreme despre un traseu pe care și-l dorea să îl facă foarte mult, în munții ei dragi, Bucegii. 

Traseul pe Jepi, cu urcare pe cei mici și coborâre pe cei mari, îi stătea de mult în minte și niciodată nu găsea ocazia.

Fiind un traseu cam greuț pentru mine și puțin periculos, am decis să le dau liber alor mei într-un weekend, să se aventureze ei dar obligatoriu să revină cu povești.

Au plecat pe o vreme bunicică, însă destul de înnorată, cu șanse mici de ploaie. 

Traseul ăsta urcă tot muntele, de la poale, din Bușteni, până sus la Crucea Eroilor, motiv pentru care eu nici nu am vrut să merg, văzând de jos cam cât este de urcat. Poate cu altă ocazie.

Pornesc la drum prin pădurea plină de picături și merg ce merg până ajung la o cascadă. Drumul este presărat mai mereu cu negură, care din când în când mai face loc pentru câte o priveliște.

Zăpada încă domnește în aceste văi iar soarele încă nu își face curaj să se arate.

Își face simțită prezența pentru scurtă vreme, undeva în apropierea cabanei Caraiman, după mult urcuș.

Ai mei sunt astăzi cu prietenii noștri, cu care se aventurează mai mereu pe poteci de genul acesta, în ture interminabile sau mai tehnice, acele ture cărora Mamarmot le spune haiduceli.

La o pauză de gustare la cabana Caraiman, soarele începe să rupă norii, făcându-i pe drumeții noștri tare fericiți, și nu numai pe ei.. pe un versant se vede un grup de capre negre ce se întind în lumina soarelui.

Gata pauza, e timpul sa pornească înspre următoarea destinație. și anume, Crucea Eroilor prin Brâna Mare a Caraimanului.  Mamarmot avea mici emoții, fiindcă ea nu e foarte bună prietenă cu înălțimile, însă tot mergând de-a lungul timpului prin diverse locuri, a reușit să le mai învingă. Cu toate astea, avea niște mici fluturi în stomac când se gândea la brâna asta.

Precum fluturii, caprele încep să zburde în calea lor, Mamarmot reușind să le fotografieze doar de la distanță. Numai una rămâne cuminte la locul ei, prea leneșă să renunțe la plajă.

Soarele fuge iar pentru o vreme, la fel și traseul, poteca sau caprele. Totul este efemer sub vraja negurii ce a pus stăpânire astăzi pe Bucegi.

Uneori potecile par că duc către sfârșitul pământului.

Limbi de zăpadă mai sunt și pe aici, prin abruptele văi ce trebuiesc traversate. Ai mei îmi spun că aceste limbi de zăpadă trebuiesc traversate pe deasupra, niciodată de-a dreptul. 

Arată destul de periculos dar și interesant cum se vede stratul de zăpadă. 

Potecile continuă în același fel pentru o vreme, însă pe măsură ce înaintează, soarele începe să ia ceața la fugă, deschizând niște priveliști de poveste. 

Mamarmot e fascinată de acest dans al negurilor, încercând să surprindă momentele prin fotografie.

Și nu doar ea este fascinată, ci și această capră neagră, ce contemplează la minunata natură.

Ajung la Crucea Eroilor, iar de aici sunt locuri pe care le cunosc și eu. 

Drumeții cunosc acest drum ca-n palmă, bucurându-se de o plimbare lejeră și de minunatele peisaje pe care platoul Bucegilor îl arată prin petice de nori.

Ajunși la poteca ce duce spre Jepii Mari, drumul arată ca un labirint prin jnepenișul des. Jnepenișul îi va însoți multă vreme pe acest drum, însă cerul lăptos începe să se curețe ușor, ușor, astfel că odată ajunși la cantonul Schiel, pot vedea Valea Prahovei învăluită în lumina galbenă a soarelui, fără pic de nor.

După câteva porțiuni de potecă mai dificile, unde trebuie să calce mult prin jnepeniș și zăpadă, drumul continuă lung printr-o pădure verde și deasă.

De obicei, pe astfel de coborâri, Mamarmot intră în visare, cu gândul la minunile pe care le-a văzut și fricile pe care și le-a învins.

Și acum când îmi povestește parcă e prinsă în altă lume. Oare ăsta este efectul Bucegilor asupra ei? Trebuie să merg și eu pe acolo să verific.

O întreb pe Mamarmot:

-„Și? Următoarea aventură?”

-„Marmotă, cred că vom merge să ne bucurăm de minunatul bujor de munte.”