Cu munții la picioare în culmile Făgărașului

Dragă călătorule,

Astăzi mă întorc în munții Făgăraș, despre care Mamarmot îmi spune mereu că o fac să se simtă precum un grăunte de nisip pe o plajă pustie.

Mamarmot mi-a promis că în noaptea asta vom dormi cu munții la picioare.

Am fost primiți cu căldură în micul refugiu montan unde, dacă ai puțin noroc, poți prinde un pat la geam cu vedere către Transfăgărășan.

Nu am nimerit chiar patul cu fereastră însă am fost întâmpinați de o gazdă primitoare, gata să împartă ce avea mai bun de pus pe masă.

Nu doar una din cele mai bune ciorbe însă iată că era ziua unui prieten de-al gazdei și s-a gândit să împartă cu noi un delicios tort de ciocolată.
Atmosfera ne-a adus aminte de locuri îndepărtate în timp și kilometri bătuți de vânt și nisip, cu drumeți obosiți, cu sacii de dormit trași peste cap de cum se crapă întunericul, cu planuri mărețe pentru ziua ce urmează. Și asta datorită bunătății oamenilor dar și fiindcă am împărțit camera cu doi olandezi.

După ce am ieșit cu Mamarmot să fotografiem stelele, ne-am cuibărit cu toții la somn. Noi trei ne-am înghesuit în patul de sus. Iubesc patul de sus!

Molda, cățelușa locului, ne-a dat alarmă de urs de cum au început să apară zorii de zi.
Oriunde am fi și oricât ne-am grăbi, 5 minute pentru o cafea  ai mei nu sacrifică niciodată iar eu mă bucur de o ciocolată caldă sau un ceai.

M-aș mai fi jucat puțin cu Molda, însă trebuie să plecăm, așa că pornim pe triunghiul roșu. Ai mei spun că mergem înspre Vânătarea lui Buteanu, dar nici ei nu au mai fost pe aici. Eu mă distrez fiindcă avem porțiuni unde trebuie să mă cațăr, dar drumul nu e ușor și eu obosesc repede, desigur. Am picioarele mici și părinții aștia mă cam aleargă. Aș face o pauză, dar nici nu vreau să îi necăjesc. Poate doar să îi atenționez puțin.

Oau, urmează o cascadă pe care trebuie să o traversăm. Ce tare! Iar totul în jur este plin de flori colorate și iarba verde.

Suntem singurii pe traseu de cand am plecat și nici nu văd mișcare în față.  Se adună din când în când nori în jurul nostru și parcă ne iau la dans.

Eu m-am cam saturat de urcarea asta să îți spun drept, dar Mamarmot mi-a promis ceva dulce sus în culmea ce se vede în zare. Ajungem într-un final și ne minunăm toți trei de o superbă priveliște către lacul Bâlea. Ai mei zic că aici ar fi Fereastra Bâlei, sau ceva pe lângă. În sfârșit pauza de dulce. Nu Mamarmot, fructele deshidratate nu se pun ca dulce, trebuie să încerci mai bine de atât.

Înțeleg că trebuie să ajungem la Lacul Capra și harta ne arată dreapta dar în stânga, prin ceață vedem ceva ce seamănă cu un lac. Dar mergem pe hartă și în curând mă aflu pe o potecuță îngustă. Ai mei îmi spun ca e prima oară când merg pe creasta Făgărașului. Ce tare!

Dar stai, iar urcăm? Hai fie, m-au convins că e tare frumos la Lacul Capra..

Ajungem în curând la vârful Iezerul Caprei.

De aici vedem în sfârșit și Lacul Capra și începem să coborâm spre el, mai întâi pe o pantă mai abruptă, cu grohotiș, apoi poteca se mai domolește și șerpuiește ușor pe lângă munte.

Ajungem și la Lacul Capra unde luăm o pauză mică pentru ceva de ronțăit și desigur, Mamarmot vrea să mai facă niște poze. Mereu mă înnebunește cu pozele ei!

Începem iar să urcăm, doamneee…mai avem mult? Mamarmot zice că o sa vedem ceva foarte mișto în curând. Haide să o văd și pe asta.

Ajungem într-un punct unde fotografia de pe hartă este identică cu ce vedem în fața ochilor. Ce tare! Haide să o fotografiem! Am mai făcut asta și în Șaua Tigăilor și în Măcin, dar cea din Măcin n-a ieșit prea bine. După ceva minute reușim în final să facem o fotografie potrivită și pornim mai departe.

La stânga apare un drum și în jos, o vale imensă plină de zăpadă. Le spun alor mei că vreau și eu acolo. Zăpadă în miezul verii, mai rar, nu? Dar haide la vârf întâi! De urcat, urcăm foarte lin și pare că mai sunt câțiva pași. Ajunși sub vârf, ai mei îmi spun că nu sunt de acord ca eu să urc. Serios? Pentru asta am tras de picioare până aici? Da, arată puțin complicat dar nu e prima oară când mă cațăr! Totuși, tata spune că nu sunt încă pregătită așa că Mamarmot mă ia de mână să mergem înspre vârful Capra, însă tata se întoarce să urce pe Buteanu. Nu e corect! Offf…

Dar haide, că avem vedere tare frumoasă și de pe Capra. Ne reîntâlnim toți trei pe vârful Capra și pornim înapoi pe unde am venit. Ajunși în Șaua Văiuga, văd iar zăpada și le zic alor mei că pe aici vreau să cobor. Nu accept un nu! Începem o coborâre tare mișto pentru că trebuie să ne descățăram…ah, ce îmi place! Tata stă cu mine și îmi explică pașii pe care trebuie să îi fac, de ce să mă țin, pe ce să calc. Mamarmot ca de obicei e înaintea noastra, la poze. Ei mereu îi place să o ia puțin înainte.

O regăsim pe Mamarmot jos în vale, privind ceva pe un versant. Și atunci o văd și eu! O capră neagră! În sfârșit văd și eu o capră neagră! O văzusem doar în fotografiile alor mei dar ea e acum aici și e foarte aproape de noi! Încerc să mă apropii și eu de ea, dar ea nu mă bagă în seamă, fiind  preocupată să se joace în zăpadă.

Zburdă prin zăpadă, luând-o în coarne și aruncând-o mai departe. Ce ființe minunate!

După zăpadă, în Valea Văiugii pare că abia a venit primăvara. Totul este presărat cu flori care mai de care mai colorate. Pe mine mă cam doare genunchiul. Poate că Mamarmot are dreptate că uneori fac pașii prea mari, poate ca e de la descățărarea pe Valea Văiugii, dar mă cam doare. Tata se oferă să mă ducă în cârcă pe porțiunea dreaptă. Știu că deja sunt mare și îl cam chinui, dar imi prinde tare bine o pauză.

Dar stai, ce e acolo? O marmotăăăă…până acum mai văzusem doar o coadă de marmotă. Fiind prea rapidă ca să prind mai mult din ea! Ce de minuni am văzut pe ziua de astăzi!

Ușor, ușor, ne îndreptăm spre final de circuit.

În curând ajungem la lacul Bâlea, care e mult prea aglomerat și zgomotos. Totuși, acel covrig tunel arată bine. Cică se cheamă Kurtoscolac. Cred că merit și eu ceva dulce după atâta drum.

Ultima parte de drum e cam nasoală. Traversam prin tunel. Cred că ar fi fost frumos dacă nu era nici o mașină însă aici, mașinile stau cârnat și în tunel simți că te sufoci. Grăbim pasul să scăpăm mai repede de mirosurile astea.

Ajungem de unde am plecat și mă duc să îmi iau la revedere de la Molda. A fost o zi tare frumoasă.

O întreb pe Mamarmot: „Mami, mai spune-mi o poveste despre un loc în care nu am mai fost?”
„Haide să-ți povestesc despre un lac unde locuiesc multe marmote..”