Ziua 3: Ne-am pierdut busola

Dragă călătorule,

După un somn bun și câteva pisici mângâiate mă simt mult mai bine. Îi ajut pe ai mei să strângă cortul, rulez izoprenele și mă apuc de … aaa, pisici! Lasă că se descurcă ai mei și singuri. Mă întorc peste o vreme și ei tot se chinuie într-un mod foarte haios să împacheteze cortul, care clar îi bate în dimineața asta.

Ne ia ceva vreme să pornim la drum, însă, când în final o facem, începem cu o pauză. Deja îmi place ziua asta. Ne lăsăm hainele la spălat și mergem să mâncăm ceva. Desigur, este pastel de nata, căci nu se poate altfel. 

Aproape de ieșirea din oraș, iarăși pauză. Nu știu ce se întâmplă azi dar până și mie mi se pare ciudat. Un micuț magazin de suveniruri special pentru pelerini  ne îmbie înăuntru și bine că am intrat, căci are lucruri foarte frumoase. Mamarmot își cumpără vederi și timbre pentru prietenii noștri și mă lipesc și eu de ceva drăguț pentru mine.

În sfârșit, reușim șă plecăm și din acest orășel, care ne urează drum bun într-un mod pe care nu ai cum să îl ratezi.

 Drumul continuă, ei bine… cu alt oraș, ceva mai mare de data asta, și ne duce pe o zonă de promenadă foarte frumoasă, ce urmează direcția oceanului. Până la el, trecem prin niște zone ca de mlaștină, cu multă vegetație și păsări sălbatice.

Orașul ăsta e tare frumos și colorat și e numai bun pentru …o pauză? Iar? Nu știu ce s-a întâmplat astăzi cu Mamarmot dar ceva e ciudat rău. 

-„Mergem să mâncăm ceva, Marmotă. Nu putem să funcționăm bine doar cu pastel de nata.”

Te-aș putea contrazice…

-„Și în timp ce mâncăm vreau să scriu vederile și să le lăsăm la poștă.”

Găsim un locușor unde ai mei cumpără cele mai bune wraps cu falafel gustate vreodată. Lipia este roz de la sfecla și legumele sunt suuuuper proaspete. Îmi place la nebunie. Mamarmot scrie vederile și le pune bine până vom găsi prima cutie poștală. 

Ne vedem mai departe de drum și nu trece mult timp că o ploaie ne răcorește. Mă amuz cum Mamarmot insistă să ne echipăm dar ceilalți oameni din jur nu fac nici un efort să se ferească de ea. Merg nestingheriți prin ploaie și se bucură de picături.

-„Da Marmotă, dar ei nu au de mers încă 20 și ceva de kilometri astăzi. E cam nasol să mergi ud atâta drum.”

E cam nasol să mergi atât de mult…punct. Mă abțin desigur să-mi las acest gând să iasă pe gură. Și da, are și ea dreptate. Dar recunosc că mi-e greu să o iau în serios, mai ales acum când arată precum Spongebob Squarepants. Astăzi nu mai urmez drumul scoicilor, ci o să mă iau după Spongebob.

Îmi place drumul ăsta care ne poartă ba pe lângă apă, ba prin păduri, cu podețe sau fără, cu tot felul de flori și plante interesante în jur. E cam greu să te plictisești pe aici, dar pentru mine nimic nu este imposibil. Mergem deja de ceva vreme și o invit pe Mamarmot la niște „eu văd cu ochiul meu..”. Eu văd cu ochiul meu ceva verde. Pe bune? Totul e verde în jur. Dar ce e drept, un cactus imens cât noi trei la un loc iese în evidență dintr-o curte. Numai bun de îmbrățișat.

Soarele începe deja să inisiste cu căldura lui și uite-așa cum ne jucăm noi, ne trezim în fața unei dune de nisip de care nu mai putem să trecem. Pai bine măi Spongebob, noi ne bazăm pe tine și tu ne duci unde …? Mă cam enervez că trebuie să ne întoarcem din drum …

Mamarmot zice să lăsăm oceanul în urmă astazi și să mergem mai bine pe drumul scoicii. Ne povestește cum în cărticica ei cu hărți scrie că pe anumite zone poți ține firul oceanului chiar dacă nu este marcat, dar scrie clar pe unde e ok să faci asta sau nu. E bine că s-a uitat și ea pe carte înainte să pornim la drum…

Regăsim la un moment dat scoica ce trece printr-un alt orășel și apoi continuă cu o pădure cum nu am mai văzut până acum. Este foarte întunecoasă și copacii se cojesc precum niște banane, iar vegetația atârnă peste tot. Arată precum o junglă și pare că ne duce în inima muntelui. Desigur, aici nu sunt munți, doar niște dealuri. Însă tot urcare este. Of. Parcă era mai lejer azi?

Dacă nu ar fi toate marcajele astea prin pădure aș spune că ne-am pierdut iar la cum șerpuiesc potecile astea fără nici o noimă.

Ne ia ceva să ieșim din jungla asta. Dar spre dezamăgirea mea, următorul orășel tot nu este cel în care vom rămâne în noaptea asta. Cu atât mai mult, orașul ăsta e plin de serpentine, care, desigur, urcă și care ne duc într-o altă bucată de junglă. Măcar găsim o cutie poștală în care pun vederile pentru prieteni. Sper doar ca și ele să ajungă unde trebuie și să nu se piardă cum ne-am pierdut noi astăzi. 

Mamarmot îmi propune să ne jucăm ceva și de obicei asta înseamnă că mai avem mult de mers și nu vrea să mă prind. Apreciez eforturile dar am eu ac de cojocul lui Spongebob. Așa că de la umilul și plictisitorul joculeț în care ne uităm în jur și alegem ceva pe care celălalt trebuie să îl ghicească, vom trece la următorul nivel. 

-„Da, hai să jucăm X și O!”

Privirea ei disperată mă amuză și cred că va fi o plimbare tare interesantă. Dar uite așa timpul se scurge și reușim să ajungem într-un final la cazare. Cred ca Spongebob nu și-a dorit niciodată mai mult să ajungă la cazare decât și-a dorit azi. 

Intrăm într-o frumoasă curte interioară, plină de flori și o mică piscină în mijloc unde pelerinii își relaxează picioarele obosite. Gazda ne întâmpină cu limonadă rece dar eu deja alerg pisicile de pe aici, care sunt trei la număr. Cel puțin până acum. 

O supă cremă de legume coapte și pâine de casă făcută de bunica gazdei spală toate păcatele lui Spongebob și a acestei zile care nu a fost așa ușoară precum mi se promisese dimineață. În grădina plină de legume și flori din spatele casei îți poți relaxa picioarele în iarba răcoroasă. Vântul adie ușor și e liniște și recunosc, îmi place să fiu aici. 

Mă gândesc la vederile pe care le-am pus la poștă și îmi doresc să pot transmite prin ele sentimentul ăsta de acum. Bine, mi-aș dori măcar să-și găseasca drumul către prietenii noștri. Una va merge departe, înspre vest iar celelalte vor pleca înspre țara noastră, deci…aaa cred că în est așa cum privesc eu de aici. Sper ca poștașul să nu-și piardă busola așa cum am făcut noi astăzi. Dacă le-ar duce vântul, aș fi sigură de rezultat. Vântul mereu știe ce are de făcut…