Ziua 3: Balonul mă duce departe

Dragă călătorule,

În dimineața asta am dormit puțin mai mult, fiindcă nu m-a mai trezit lumina iar foșnetul pungilor cred că a făcut parte din visul  meu..sau?!

Părinții mei sunt deja gata de plecare, au pregătit tot, mai au de strâns doar sacul meu de dormit și pe mine și ne putem pune la drum.

Pornim în răcoarea dimineții, pe drumul ce ne scoate afară din oraș, nu înainte de a-mi lega balonul de rucsac. Balonul ăsta mă va face să zbor astăzi.

Trecem destul de repede de asfalt și scoica ne duce pe dealuri verzi și pajiști cu văcuțe.

Ne oprim în primul orășel pentru micul dejun iar eu știu deja ce-mi doresc. Placinta de cartofi și sucul de portocale nu va mai lipsi vreodată. Este prea, prea bun și mai vine și cu pâine crocantă pe lângă. 

După masă ne continuăm drumul ce ne duce de data asta printr-o pădure deasă. Aici cam toate intrările în păduri se aseamănă unor intrări în tunel.

Din când în când mai vezi câte un semn făcut ba din conuri, ba din pietre, poate în zonele în care scoica apare mai rar, deși eu am văzut-o cam mereu.

Fără celălalt rucsac, suntem mult mai ușori. Ai mei cară cu rândul rucsacul cel mare și uneori pe mine, deși astăzi, mă ajută balonul meu care mă va duce departe.

La o pauză de gustare, văd o fată puțin mai mare decât mine, pe bicicletă, cu scoica legată de ea. E prima oară când văd bicicliști. Hmmm, deci drumul ăsta se putea face și pe bicicletă? Păi de ce n-ați zis măi, părinți, că-mi luam și eu bicicleta mea de acasă și mi-era mai ușor așa.

-„Da, marmotă, sigur era mai bine ca atunci când oboseai să te cărăm și pe tine și pe bicicletă.”

Are și Mamarmot dreptate, fie..

De fiecare dată când trecem prin vreun orășel mă minunez de culorile din jur, fiind plin de flori la geam, pe stradă, prin parcuri. În orașe ca astea, mi-ar placea și mie să stau.

Pe măsură ce mergem, pădurea se transformă într-un stuf înalt și galben ce se unduiește ușor în bătaia vântului și eu odată cu el.

E așa de liniște aici că aș putea să….poc!

Oooo nu…balonul meu! Gata, eu aici mă opresc că nu mai pot să merg fără el.

-„Haide  marmotă că vom căuta un nou balon în următorul oraș.”

Nu vreau unul, ci două! Să fiu sigură că am de rezervă în caz că se mai sparge vreunul. Offf…mă urnesc greu și îmi simt picioarele atât de obosite.

Merg așa o vreme până îmi trece supărarea cu balonul. Hai că mi-e mai bine acum. 

Revenim din nou la potecile înguste de pădure și apoi, fără să ne dăm seama, intrăm în orășelul în care vom dormi astăzi.

După ce ne luăm ștampila, mergem la paturile noastre care sunt cam ciudățele și au ca niște țepi pe dedesubt. În noaptea asta clar nu aș vrea să fiu în patul de jos!

După ce explorăm împrejurimile, ne gătim singuri cina și eu mă bucur de o delicioasă marmeladă de pin cu pâine crocantă.

Baloane nu am găsit din păcate, așa că momentan va trebui să merg pe picioarele mele, fiindcă nu mai pot zbura cu balonul.

Ne cuibărim la somn în paturile cu țepi, care scârțâie la fiecare mișcare.

Cu gândul la o călătorie într-un balon care scârțâie, mă cufund în lumea viselor.