Ziua 16: Despre oameni și melci

Dragă călătorule, 

Azi nu am nici un chef să ies din sac. Sau să mă trezesc. 

Cu coada ochiului observ că încă e beznă afară și mă gândesc doar la cât de răcoare este. 

Azi mi-e somn. 

-„Marmotă te trezești și tu?”

Ai văzut vreodată cum arată o marmotă morocănoasă, trezită din somn? Ei bine, așa sunt eu acum. 

Mă mișc ca un melc dar izbutesc să ajung la masă și mai apoi, afară din albergue. Hai că defapt, nu e chiar așa de rău.

Nu mă zbânțui ca ieri, dar ușor ușor îmi vine cheful de mers la vederea acestui peisaj. Cred că suntem tare norocoși să ne putem bucura de un altfel de răsărit în fiecare dimineață.

Cu pași mici, mergem de-a lungul unui fel de râu de deasupra căruia ceața se dezmeticește ușor. 

Deși devreme, multă lume ce are ceva mai mult spor la mers, trece pe lângă noi și ne urează un Buen Camino. Pentru unii e prea dimineață ca să  zică ceva. Sau poate crede că suntem niște melci. E ok, nici eu n-am chef să salut pe nimeni la ora asta.

Le aud pașii din spate. Unii mai grăbiți, alții mai apăsați și după cum se aude îmi cam dau seama când vor trece pe lângă noi.

Un pelerin, doi pelerin, cinci pelerini. Un rucsac verde, altul galben..oau ce mișto e ăsta mov. Îmi place să mă uit la oameni. 

Aud iar pași în spate. Ăștia chiar se grăbesc. Oare salută sau..? 

-„V-am prins în sfârșit! De trei zile încercăm să vă ajungem din urmă!”

Un domn și o doamnă mai în vârstă ne zâmbesc acum în palida lumină a zorilor. Eu încerc doar să înțeleg ce zic.

-„V-am văzut prima dată înainte de Burgos, apoi în Castrojeriz. Am tot încercat să vă prindem să stăm de vorbă cu voi dar, doamne, rapizi sunteți.”

Serios? Melcii sunt rapizi, am auzit-o și pe asta. 

Sunt din Australia și erau tare curioși să mă cunoască.

-„Ne place mult de tine, uite, un cadou de la noi de acasă, ca să-ți amintești de noi.”

Îmi iau mâna și de deget îmi prind un ursuleț koala. Degetul meu parcă e un fir de bambus pentru el. 

-„Wow, mulțumesc! Buen Camino!”

-„Buen Camino, fetiță curajoasă!”

O pornesc ușor înaintea noastră și curând pașii li se risipesc în zare.Ce oameni drăguți. Și ce ursuleț drăguț am eu acum, care îmi îmbrățișează degetul.

Soarele se ridică și gonește ceața cam când ajungem și noi la capătul râului. 

La capătul râului oprim pentru o gustare iar după o plăcintă de cartofi și un suc de portocale sunt alt om. Sau melc. Un melc rapid de data asta.

Pas cu pas, ajungem iar în întinderi galbene și imense, în care pot să zburd cât vreau, așa cum voiam ieri.

Sunt doar eu, pământul și cerul. Și Fulgeraș. Și ursulețul koala.

Apoi urmează orășele cu străzi pietruite, cu mânăstiri și semne de templieri. Nu știu ce-s ăia dar îmi explică tata cât timp eu mă zbânțui într-un leagăn. 

Lângă parc, văd o sculptură cu drumul către Compostela și niște picioare. Nu pot să nu mă gândesc la câte mii de picioare au călcat pe potecile astea. Numai eu câți am numărat astăzi. Oare de unde sunt? Au și ei pisici? Le este dor de casă uneori? Îi dor picioarele și nu se pot ridica din pat? Mă tot întreb..

Tata încă turuie despre templieri dar pe mine m-a pierdut. Mă zgâiesc în schimb la niște floricele pe care le-am mai văzut doar pe munte. 

Ne continuăm drumul încărcați de energie și ai mei își iau momentul lor de liniște. Eu îmi pun o poveste în căști și intru imediat în lumea magică a lui Prâslea cel voinic. Oare chiar există mere de aur? Dacă tot sunt plecată în marea asta aventură, aș putea să mă mai uit stânga dreapta, poate poate.

Până să se încheie povestea, pașii ne aduc la intrarea într-un oraș destul de mare. După câteva opriri pe unde au ai mei treabă, ajungem și la locul în care vom dormi astăzi. 

Ceva ce seamănă cu o mânăstire va fi casa noastră de astăzi. Unde te uiți, zeci de măicuțe, fiecare cu câte ceva de făcut. Una lucrează în grădină, alta face curat, două întind rufe, una curăță un covor. Dar toate sunt îmbrăcate la fel.

Aleg un pat din douăzeci și mă întind puțin să-mi termin povestea. Sunt tare curioasă ce se întâmplă cu Prâslea. 

Viteaz Prâslea ăsta. Cu siguranță n-ar fi reușit să facă atâtea dacă n-ar fi avut chef să se ridice dimineața din pat, nu?

Dar uite că și eu am ajuns departe. Chiar dacă sunt un melc!