Ziua 12: Prietenii fără graniță

Dragă călătorule, 

Aș fi vrut să zic că m-am trezit cum a crăpat de zi, dar m-am trezit cum a crăpat podeaua. De fapt, nici o podea nu a fost rănită în această poveste, dar cam așa a sunat. 

Scââââââââârț!

Da, există și un dezavantaj în a dormi într-o mansardă iar ce e drept, acest sunet e departe de fosnitul pungilor cu care m-am obișnuit prea bine.

Era oricum timpul de coborât la micul dejun așa că ies din sacul meu de dormit. Scârț scââârț!

La masă ne reîntâlnim cu toți cei de aseară, inclusiv cu Pai, o fată mereu cu zâmbetul pe buze care a stat ieri chiar în fața mea. Mă întreabă cum îmi place pe Camino și îmi povestește de locurile din care ea vine. Puteam să jur că e din China după forma ochilor. 

Hai să ne punem și la drum. 

Plecăm împreună cu băiatul desculț. Hm, eu credeam că el aici stă, dar se pare că și el este pelerin, ca și noi și că a stat mai multe zile în acest albergue, până seara trecută în care ne-a cedat nouă camera lui. 

Ne povestește că este din America și că acum câteva luni era foarte bolnav. A visat că trebuie să ajungă tocmai în acest loc, în Tosantos, iar de aici va porni desculț pe un drum lung. Trezit din vis înainte să afle ce se întâmplă la final, a ales să se urce în primul avion către Spania, iar de cum a călcat în Tosantos, nu s-a mai simțit deloc rău. În visul lui, ziua plecării era chiar astăzi. 

Mi-e greu să nu cred ca e totuși doar o poveste, însă uitându-mă la el cu câtă ușurință îi calcă tălpile goale pe pietrele de pe drum, parcă ceva e ciudat. 

Privindu-l cum se depărtează, îmi pun și eu o poveste în căști. Ocolul pământului în 80 de zile, o poveste numai bună de ascultat în timp ce iei lumea la pas, desculț sau nu.

80 de zile, pare mult, deși daca stau să mă gândesc, de aici pântă la Santiago noi să tot mai avem vreo 20. Asta înseamnă caaam, un sfert de ocol de planetă? Hmmm..

Cu povestea răsunând în urechi, ajungem rapid într-o pădurice plină de hamace. Aaaa, chiar voiam să-mi odihnesc puțin picioarele astea care ocolesc pământul. 

Pe băiatul desculț l-am pierdut demult din vedere, însă ne reîntâlnim cu Pai și doi chinezi cărora nu le reținem numele. Pai râde mereu și e veselă la fiecare pas. Seamănă cu mine!

La popasul acesta, e un fel de miez al pământului, că găsesc un indicator care îmi arată cât mai e de mers până în toate colțurile lumii.

Nu știu pentru alții cum este, dar mie toate numerele astea îmi fac picioarele foaaarte grele.

Noroc că îl am pe tata, pe umerii căruia mă pot cocoța când am nevoie.

Pornim mai departe și după câteva câmpuri portocalii, drumul ne duce într-o pădurice destul de deasă, traversată de un pârâu.

Apoi ieșim într-o culme îmbrăcată de o plantă pe care o recunosc din traseele făcute cu ai mei pe munții noștri. Am urcat oare pe munte?

Mamarmot spune că am urcat pe un mic vârf. 

Sincer, nici nu mi-am dat seama de vreun urcuș. Poate doar acum că am terminat și povestea, simt ceva oboseală. Cine nu ar fi obosit după ce face un ocol în jurul lumii, nu?

Într-un mic orășel, ne așezăm pentru o gustare la un local tare drăguț. La masa de alături, recunosc o figură. Hei, este chiar prietenul lui Berndt. Știam eu că Berndt este pe aici și că-l voi prinde din urmă. Dar unde este?

Ne spune că Berndt a luat-o înainte. Hmm..hai să nu zăbovim prea mult, aș vrea să-l prindem din urmă fiindcă mă tot țineam să-l întreb ceva. Iar acum după ce am făcut și un ocol pe la Polul Nord, mai am câteva întrebări pentru el.

Afară este din ce în ce mai cald și drumul devine tot mai pustiu. Nici urmă de alt pelerin deocamdată. Cu picioarele obosite, mă urc pe umerii lui tata, de unde privesc în depărtare. Câmpuri goale traversate de drumul pietruit, cu pietre mai mari sau mai micuțe, mai rotunde sau mai ascuțite, cărora cred că le simți fiecare colț dacă ești desculț. 

Ajungem și în orășelul în care vom rămâne astăzi. Camera noastră are câteva paturi de fier, ce scârțâie din toate colțurile. Va fi o noapte înteresantă.

Din păcate nici urmă de Pai, băiatul desculț sau Berndt. Poate că au plecat mai departe și îi voi revedea abia mâine. 

Ieșim la o plimbare prin împrejurimi și după mă joc o vreme într-un părculeț, mergem să căutăm un magazin. 

Probabil că e singurul magazin de pe aici, că este o coadă mică de oameni, toți pelerini, dacă e să mă iau după fețele arse de soare. Îi studiez pe fiecare în parte până ajung la o figură cunoscută. Hei, este Berndt! Știam eu că îl voi ajunge din urmă astăzi!

Se pare că Berndt stă la alt albergue, dar stabilim să ne întâlnim într-o oră unde stăm noi. Ai mei povestesc cu el vrute și nevrute și îmi mai traduc și mie. Ne spune că el locuiește în orășelul prințesei Elsa, în Arendal, și că de la el de acasă poți să îi trimiți o scrisoare direct lui Moș Crăciun. Omul ăsta e din ce în ce mai interesant. Îmi răspunde la curiozitățile mele legate de luminile nordului și stabilim ca în câteva zile să îi dau scrisoarea mea către Moș Crăciun pe care el o va trimite cu poșta rapidă. Așa rămâne! 

Curând ne retragem la somn. Îi povestesc lui Fulgeraș noutățile aflate de la Berndt iar apoi mintea îmi fuge la ocolul planetei cu picioarele goale. Voi începe din nord, și după ce îl vizitez pe Berndt, voi coborî spre Thailanda, de unde este Pai. Nu știu dacă la stânga sau la dreapta apoi însă vreau cel mai scurt drum către America, să-l vizitez pe băiatul desculț. Am câteva drumuri de făcut, dar nu contează prin câte țări trebuie să trec până acolo, căci astfel de prietenii sunt fără graniță.

Dar până una alta, hai întâi la Santiago de Compostela..