Ziua 4: Înghețata din mijlocul pădurii

Dragă călătorule,

M-am trezit mai odihnită ca niciodată și cu chef de mers. Poate pentru că ai mei mi-au promis că într-un final astăzi vom dormi undeva pe malul oceanului. Sau poate din cauză că prin perdea văd soarele cum bate în geam și câteva pisici care se aleargă una pe cealaltă. Oricare ar fi explicația, sunt deja îmbrăcată și cu un picior afară.

Mâncăm repede ceva și ne punem la drum ca să profităm de răcoarea dimineții. Chiar de începe cu ceva urcuș, drumul nu mă obosește momentan. Orășelul ăsta cu străzi întortocheate și pietruite este tare frumos, plin de flori de toate culorile.

Din vârf de deal, vedem în zare un oraș mare, unde ai mei spun că ne vom opri pentru un mic dejun ceva mai consistent și desigur, pastel de nata. 

Viana do Castelo se numește și ne ia ceva să îl străbatem și mai ales, să găsim un loc bun de mâncat la ora asta.

După masă, continuăm traversarea orașului care începe să urce ușor, apoi mai accentuat. Drumul ăsta pare că nu știe că eu am picioarele foarte grele după ce mănânc. Și nici nu vreau să încep să spun ceva despre cât de cald s-a făcut afară. Urcarea devine tot mai abruptă și dacă nu aș vedea scoica, aș zice că Mamarmot vrea să mă ducă la nu știu ce catedrală din vârf de deal.

– „Am obosit!”

– „Marmotă, abia ce am făcut pauză, după al doilea mic dejun. Aș vrea să zic că ești un hobbit, dar ei sunt ceva mai sprinteni.”

Da, sunt Bilbo care azi nu are chef să plece în vreo aventură.

Cu coada ochiului văd un obiect zburător argintiu dansând pe stradă. Ajungând în dreptul meu, observ că este un balon și o iau la goană dupa el. 

– „Păi bine, marmotă, văd că nu ai nici o problemă să alergi la deal.”

Reușesc să-l prind într-un final și observ că e un balon în formă de I. Chiar inițiala numelui meu! Care erau șansele? 

– „Ia uite, Mamarmot!”

Dar când ridic privirea, ai mei nu sunt. Mă uit în urmă la drumul pe care am venit și îi văd și pe ei în zare, urcând panta asta precum niște melci.

– „Hai, mai stau mult după voi?”

Până ajung ei la mine îmi leg balonul de rucsac, folosind un elastic pe care l-am găsit undeva pe plajă zilele trecute. Am un sentiment familiar, cum că asta s-a mai întâmplat cândva. 

– „Hei, marmotă, ce balon fain ai acolo. Mai ții minte că pe Camino Frances purtai mereu un balon pe rucsac?”

Ahaaa, deci țineam eu minte ceva.

Scăpăm într-un final și de asfaltul orașului și ne reîntoarcem în junglă. Îmi place că e mult mai răcoare, cel puțin prin unele locuri. Altfel, căldura a devenit destul de insuportabilă și înseamnă ceva dacă zic eu asta.

Drumul ne mai scoate din junglă prin orașe mici și apoi ne întoarce înapoi. Recunosc că mi-a cam trecut entuziasmul de dimineață și cum nici oceanul nu se mai vede sau aude, cred că nici azi nu apuc să fac și eu o baie. 

Oprim puțin pentru ceva dulce și o cafea într-o cafenea foarte minusculă în care nu încap mai mult de 3 oameni deodată. Dar au prăjituri bune și o hartă pe perete unde fiecare își poate marca locul de unde vine. Încerc și eu să strecor un ac către casa mea, cu greu ce e drept, căci e aglomerație mare.

Oh, ia uite. Câțiva au venit din Japonia, țara mea preferată. Și din Islanda! Oau, și cineva din Groenlanda. Atâtea culturi diferite în cafeneaua asta mică dintr-un sat uitat de lume. Desigur, nu aveau cum să se întâlnească aici în același timp, ceea ce îmi amintește că trebuie să ies ca să poată intra și alții ce așteaptă afară de ceva vreme.

Pauza asta nu știu dacă mi-a făcut mai mult bine sau rău, căci simt căldura grea ca o pătură pe umerii mei. Jungla prin care trecem acum a devenit mai rară dar nu vrea să fie mai scurtă. Răbdarea mea se depărtează de mine cu fiecare pas și încerc să nu mă plâng dar probabil fața mea spune totul. După o urcare abruptă, coborâm o potecă unde peisajul se schimba complet. Mamarmot ne așteaptă jos, mijindu-și ochii prin aparatul foto îndreptat către plante agățate de niște stânci. 

– „Hai marmotă, am o surpriză!”

Observ că pe lângă ea apar tot felul de oameni, ce nu seamănă deloc cu niște drumeți. Aș putea spune că au chiar o încălțăminte total nepotrivită pentru zona asta.

Ajungând lângă ea, văd cum parcă de nicăieri apare o intrare către o curte interioară, cu o casă deosebită ce pare că acum este un … restaurant. Intrarea este îngustă, prin tufe de toate culorile de flori cărora eu le spun bombe. În curte sunt mese și scaune albe iar oameni îmbrăcați foarte elegant își beau ceaiul sau savurează un desert. Ok, asta e ceva ce nu mă așteptam să văd aici. Puțin ca nuca în perete aș spune. Mă duc după ai mei care deja comandă înghețată. Bine, așa mai stăm de vorbă!

Recunosc că asta e cea mai frumoasă înghețată pe care am văzut-o vreodată și probabil și cea mai delicioasă.

Ne continuăm drumul și observ și de unde veneau oamenii îmbrăcați elegant. O parcare de mașini apare după o cotitură. Desigur, acela nu este drumul nostru. Noi trebuie să o luăm ca de obicei, pe poteca ce urcă. Dar nu mă mai necăjește nimic acum. Înghețata asta spală toate supărările.

Foarte mult nu mai mergem până în următorul orașel unde aflu că s-a terminat jungla și ne apropiem de ocean. Desigur, mai trecem prin trei localități până acolo, dar m-am obișnuit cu asta. 

Orașul în care vom rămâne este defapt o stațiune în toată regula, plină de turiști ce roiesc pe străzi, iar când ajungem la cazare înțeleg și de ce sunt atâția oameni pe aici. Peste drum este o plajă imensă cu nisip fin. În sfârșit!

În câteva minute suntem cazați și eu o iau înainte către plajă. Valurile sunt cam puternice dar găsesc ceva ce seamănă cu un râu care se scurge în ocean și mă bucur de apa caldă. Asta e tot ce aveam nevoie!

Se lasă seara și ne pregătim o oală de paste pe care o împărțim cu un drumeț italian, ce pare foarte încântat, iar asta spune ceva despre cât de bune au fost.

Vine și momentul să ne retragem la somn, iar sunetul oceanului încă îmi vuiește prin urechi. A fost o zi destul de grea, dar parcă nu am simțit-o ca altă dată. Probabil înghețata și-a spus cuvântul și recunosc, că aș putea face asta în fiecare zi. Aș putea fi drumețul cu înghețata din mijlocul pădurii și desigur, aș împărți și cu ceilalți. Mi-aș instala și o hartă unde lumea să înfigă câte un ac cu gămălie colorată în locul din care vin. Mai am doar de găsit o soluție care să mă ajute să țin înghețata rece pe căldura asta…