Ziua 15: Poteci de soare

Dragă călătorule, 

Întrezăresc un pic de lumină roșiatică prin sacul meu de dormit. Mă mir cum de ai mei nu m-au trezit iar odată cu găinile.

Mă ridic și din patul meu de sus o observ pe Mamarmot gata îmbrăcată, cu rucsacul deja făcut și probabil cu locul în care mergem azi deja în minte. 

-„Neața Mamrmotă, te trezești și tu? Haide să mâncăm și să ne punem ușor la drum. Azi mergem mai puțin, am verficiat deja harta….”

Desigur!

Mamarmot m-a pierdut deja de la primele detalii. Stai așa să mă spăl pe ochi și vorbim după. 

Zis și făcut, mergem la masă de unde nu plec fără să-mi mai tai câteva felii de pâine cu ulei de măsline și sare. 

Drumul ne scoate destul de repede de pe străzile pavate cu piatră și ne poartă din nou prin sălbăticia Mesetei. Soarele se înalță ușor iar lumina ce ne arată acum poteca îmi este cunoscută. 

Am mai văzut-o cândva zilele trecute. E atât de frumoasă. Oare când am văzut-o..și unde? Oare ce zi este azi?

-„Mamarmot, ce zi este azi?”

-„Sincer, Marmotă, nu am nici cea mai mică idee. „

E bine că măcar unul din noi știe ce și cum. 

Mă întorc înapoi la peisaj. Soarele mângâie culmi de deal și poteci iar acest peisaj ne însoțește o vreme.

În fața noastră, se așterne poteca asta frumoasă. Am schimbat iar planeta? Nu îmi vine să cred, merg pe soare!

Urmărim poteca soarelui până când el se decide că ar vrea să urce puțin mai sus. De acolo, urmăm scoica în continuare. 

-„Gata, Mamarmot, m-am trezit, acum poți să-mi spui ce voiai să zici mai devreme.”

Mamarmot îmi spune că astăzi mergem mai puțin, într-un orășel micuț și avem mai mult timp la dispoziție să ne bucurăm de drum. 

La cum e drumul ăsta, cu siguranță vreau să mă bucur de el! În afară de câțiva pelerini, tot ce vedem e câmp și cer înnorat. E vremea perfectă. 

Hai un fazan, sau nu, hai să numărăm saaaau, ia mai zi-mi odată povestea aia, Mamarmot.

Tata zice că o va lua puțin înainte. S-a gândit el așa că fiecare din noi merită 5 minute de liniște pe zi și a zis că începe el și apoi urmeaza Mamarmot. Cum adică liniște? Ca jocul ăla cu cine vorbește primul pierde? E singurul joc la care pierd! Până să întreb eu, deja s-a depărtat vreo câțiva metri de noi.

Uite-te mă la el..

Fie, o să-l las să-și facă și el bucuriile.

După ce-și ia și Mamarmot minutele ei de liniște, ne regrupăm și ajungem într-un loc unde se află un mare pod de piatră și o biserică pe care o vizităm. Aici se pare că mulți pelerini opreau să doarmă pe vremuri. Găsesc și un loc de joacă în care stăm până mă satur de dat în leagăn..dacă poți să te saturi vreodată de așa ceva. Mamarmot știe căci și ea s-a bucurat de un mare leagăn din plasă. 

Apoi revenim înapoi la pustietate.

Locul ăsta e cel mai mare teren de joacă pe care l-am văzut. Nu vreau decât să zburd precum un iepure de câmp.

Astăzi simt că nu obosesc deloc. Vreau doar să alerg iar pașii îmi sunt ușori precum norii ăștia pufoși de deasupra mea. 

Ajungem și în următorul orașel și aici Mamarmot spune că ne oprim. Cuuum? Nici nu am apucat să obosesc. Vreau să mai zburd!

-„Hai marmotă, că mai alergi mâine. Astăzi oprim aici. E o zi mai lejeră să ne încărcăm bateriile.”

În micul orășel în care ne oprim nu avem foarte multe de făcut, însă găsim un cimitir și unde e un cimitir este și un? Loc de joacă! Da, cam ciudat, nu? Cam așa e prin partea asta a lumii, habar am de ce.

Mâncăm ceva și ne mai plimbăm puțin prin împrejurimi. Și dacă tot am timp, mă apuc să scriu scrisoarea pentru Moșul pe care să i-o dau lui Berndt când vom întâlni data viitoare. De data asta, cred că el este cu o zi în urmă, căci doar ai mei s-au ambiționat să treacă de Mesetă într-o singură zi. 

Ne pregătim ușor de somn și îl scutur puțin pe Fulgeraș. Nu de alta dar și el a zburdat cu mine pe câmp. Chiar am încercat să-l arunc până la nori. 

Și cu gândul la poteci de soare, mă întorc în lumea viselor.