• Tip traseu: liniar
  • Perioadă: Aprilie 2019
  • Punct de pornire: El Ganso
  • Punct de oprire: El Acebo
  • Marcaj:

Mâncare/apă: 

  • Rabanal del Camino, la 6.9 km de El Ganso
  • Foncebadón la 12.5 km de El Ganso

Cazare: Albergue Parroquial Apostol Santiago, în regim donativ, cu o capacitate de 23 de locuri. Micul dejun și cina sunt incluse. 

El Acebo este un mic orășel de munte în care mai putem găsi alte trei albergue:

  • Albergue La Casa de Peregrino, cu 103 locuri/10€/loc
  • Albergue La Taberna de Jose cu 7 locuri/5€/loc
  • Albergue Mesón El Acebo, cu 23 locuri/5€/loc

 

Povestea traseului

Dragă călătorule, 

Azi e Paștele!!!

Mă îmbrac repede și ies în curte în cautare de ouă de ciocolată. Oare iepurașul de Paște știe că mă găsește aici?

-„Marmotă, spaniolii nu sărbătoresc Paștele în același timp cu noi. Iepurașii spanioli au venit cu o săptămână mai devreme.”

-„Păi și ouăle mele de ciocolată?”

-„Probabil iepurașul tău le-a ascuns la tine acasă deja. Până una alta avem niște ouă fierte pentru micul dejun. Hai la masă!”

Fie, voi aștepta până ne întoarcem acasă. Sper să nu le găsească pisicile înainte.

După masă, pornim la drum pe potecuța ce iese imediat din orășel. 

Astăzi trecem munții. Nu că m-aș fi uitat eu pe vreo hartă, dar ei sunt din ce în ce mai aproape și chiar pe direcția noastră de mers. Și poate și pentru că nici n-am plecat bine dar deja simt că drumul îmi pune picioarele la încercare.

Știind că urmează un drum lung și ca să evite dramele de dimineață, ai mei mă cară cu rândul în cârcă pe porțiunile unde drumul urcă. 

Nu țineam neapărat, dar nu mă deranjează. Mă pot bucura de priveliști mai bine de aici.

Cerul este de un albastru deschis, fără pic de nor. 

-„Ce găsim interesant astăzi în drumul nostru, Mamarmot?”

-„Marmotă, vom trece printr-un orășel despre care am citit într-o carte. Foncebadón se cheamă. Și vom ajunge și la Cruz de Ferro. Un loc cu adevărat special.”

Mamarmot asta nu prea le are azi cu detaliile. Am zis ceva interesant..

-„Și de ce mă rog sunt locurile astea așa speciale?”

-„Păăăi, despre Foncebadón era o legendă în carte, dar am uitat-o. Doar sunt tare curioasă să leg imaginea orașului de ce am citit. Și Cruz de Ferro are o tradiție aparte. Pelerinii lasă aici o pietricică, pe care fie o aduc de acasă sau o adună de undeva de pe drum. Lăsând-o aici se spune că își lasă în urmă toate poverile.”

Ok, ultimul loc sună chiar tare. Mă aplec și eu să iau o piatră. Îmi voi lăsa și eu poverile acolo, orice ar însemna cuvântul ăsta.

Intrăm în orășelul de care povestea Mamarmot mai devreme și e chiar drăguț. Doar un mic refugiu montan și un magazinaș, de unde ai mei îmi iau niște cremă de soare căci se pare că am început să arăt precum un rac.

Hai și în celălalt loc! Sunt tare curioasă.

Drumul ne duce pe o potecă pe lângă pădure și nu ne lasă să vedem în zare ce căutăm.

Abia când ajungem în apropiere încep și eu să văd  muntele de pietre. 

-„Adică, vrei să-mi spui că toate pietrele astea au fost aduse de pelerini?”

-„Da!”

Woooow! Câți pelerini trebuie să fi trecut pe aici! 

Pun și eu pietricica mea și apoi mă uit la celelalte. Pe multe este scris câte ceva, altele sunt pictate, câteva au chiar poze pe ele. Cred că „poveri” este un cuvânt drăguț din moment ce toate pietricelele astea sunt așa colorate și frumoase.

Pornim mai departe pe poteci de munte, pline de flori roz. Nu mergem prea mult până să ajungem iar la drum și la o căsuță cel puțin interesantă. Este plină de semne. Dar între toate, observ steagul țării noastre.

-„Predeal. Am fost aici, Mamarmot?”

-„Da, de multe ori am trecut pe aici în drumul nostru spre munte.”

2562 de km. Am mers cevaaa. Aaa, stai, uitasem de avion. Și de autobuz. Și totusi. 2562. Ce mândră sunt să văd o bucățică de acasă în munții Spaniei!

Ieșim din acest orășel așa de repede cum am intrat. Mult spus orășel, căci mai mult decât acea căsuță, nu am văzut. 

Soarele începe să-mi ardă și mai tare obrajii aici sus.

Curând ne îndreptăm spre ultimul oraș, în care vom și înnopta astăzi. 

Din culmea în care suntem, arată precum  un oraș de jucărie. 

Gazdele noastre sunt doi bătrânei și un cățel mare și leneș, care mă răsfață cu foi de colorat și sârmă cu biluțe din care îmi fac mie și alor mei câteva brățări. 

Povestim vrute și nevrute cu gazdele. Mai mult ai mei, căci eu sunt foarte ocupată cu brățările.

Dar le ascult povestea și îmi place. Stau aici o vreme, apoi pleacă mai departe. Apoi mai merg pe acasă. Unde ziceau că e casa lor? Dar casa mea? E și aici și la mine acasă. E la Predeal. E și în munții Spaniei un pic. E și la mine în buzunar. E acolo unde sunt pisicile și ouăle de ciocolată. 

Statistici marmotești

Veselie

Marmota se bucură de drum, de soare și de poveștile locurilor prin care trecem.

Peisaje

Astazi mergem prin munți și ne bucurăm de priveliștile pe care drumul ni le oferă.

Dificultate

Traseul este puțin mai dificil astăzi, având parte de câteva urcări mai lungi.

Plictiseală

Priveliștea și locurile interesante prin care trecem ne ajută să scăpăm de plictiseală și astăzi.

Drame

Avem parte de mici drame la finalul zilei, când marmota începe să resimtă arsurile soarelui.