Peste tot e lavă în Călimani

Dragă călătorule,

Eram deja de câteva zile la camping Ursuleț, locul meu preferat în care-mi place să vin de ziua mea. După ce am epuizat toate cărțile pe care le aveam cu noi și câteva plimbări cu bicicleta prin zonă, a venit momentul pentru o drumeție. 

Cu ochii în hărți, am decis împreună să facem un traseu în munții Călimani. Abia aștept!

Pornim a doua zi înspre locul de unde pleacă traseul nostru, și anume Șaua Negoiu. Bag mâna în foc că am mai auzit de acest Negoiu pe undeva, dar nu îmi aduc aminte unde. Drumul ne duce într-un loc unde muntele parcă a fost săpat de un iepure imens. Tata îmi explică ce este o zonă de exploatare. Hm, preferam povestea mea, cu iepurele. Explorăm o vreme, apoi ne continuăm drumul cu mașina, care devine foarte amuzant. Mă simt de parcă aș fi într-un parc de distracții la cum sare mașina pe acest drum. Uneori drumul e chiar mai îngust decât mașina, fiind plin de vegetație de tot felul. 

Ieșind într-o culme, mă bucur de minunile din jur. Pământul e roșiatic și nisipos, cu plante interesante. Oare așa e și pe planeta Marte?

E timpul să ne punem și la drum iar prima parte de traseu nu arată ca nimic din ce am văzut mai devreme. Poieni verzi cu floricele îmbracă pământul.

Mamarmot îmi spune că acești munți sunt munți vulcanici. Hmmm, acum îmi explic imaginea de mai devreme. Oare vom întâlni și un vulcan? Drumul ne plimbă pe poteci înguste, pline de jnepeniș. Mă simt ca într-un labirint  și mă întreb ce voi găsi la capătul lui.

Labirintul șerpuiește fără să ne arate prea multe, însă dacă mă uit în urmă, pot vedea de unde am urcat. Poate la capăt voi găsi un vulcan!

Vegetația se termină iar poteca devine presărată de pietre lungi și late. Mamarmot îmi spune că astea sunt lespezi. Bine, dacă vulcanul nu e aici, eu tot îmi pot imagina că pe jos este lavă, așa că sar de pe lespede pe lespede. În fața ochilor ne apare un munte de piatră. 

-„Marmotă, de aici e fix în sus drumul.”

Îmi vine să mă plâng puțin însă apoi îmi dau seama ..trebuie să ne cățărăăăăm. Iubesc să escaladez pe pietre. 

După porția de escaladă, ajungem chiar în culme, pe vârful Negoiu Unguresc. În jurul nostru se văd culmi verzi, culmi roz pline de bujor și muntele săpat de iepure.

-„Încotro?”

-„Uite înspre moțul ăla din depărtare, pe Pietrosul Călimanilor.”

Oook! Îmi place să văd unde trebuie să ajung, chiar dacă uneori mi se pare că e departe. Acum însă, poteca se plimbă lin pe creasta muntelui și nu mi se pare prea complicat. 

Cred că nici nu visa Mamarmot să găsească atât de multă floare de bujor, pe cât este aici.

Câțiva pași mai încolo, alte plante iau locul bujorului. Aceste flori pufoase îmi aduc aminte de un desen animat pe care l-am văzut cândva, în care copacii arătau precum vata de zahăr, de toate culorile posibile și imposibile.

Eu chiar cred că am schimbat planeta. Peisajul pare rupt din alt univers.

Hai că ne-am apropiat și de gâlma din zare, care arată de-a dreptul ca un vulcan. Poate ăsta este! Hai să vedem. Dar totul e plin de lespezi acum și peste tot este lavăăă!! 

Ajunși pe vârf, nu găsesc conul vulcanului, dar sunt sigură că ăsta e un vulcan. N-are cum, seamănă prea mult. Sigur e ascuns pe undeva. Dar nu am timp să caut prea mult căci norii s-au cam adunat deasupra noastră. E frumos tare aici pe vârf dar e momentul să fugiiim. 

Ploaia ne iartă până coborâm de pe vârf, însă apoi ne face ciuciulete. Noroc că aveam deja pelerinele pe noi. Sincer, mie îmi plac ploile astea de vară, nu știu de ce lumea se sperie de ele. E așaaa de răcoareee.

Cred că ai mei erau mai stresați de coborârea asta pe pietrele ude. N-am ce să zic, e nevoie de puțină atenție, da ne descurcăm noi. 

După coborâre suntem așteptați în potecă de un limax albastru și de un curcubeu la orizont. Iar la capătul curcubeului ne așteaptă cuminte mașina noastră.

Jos în vale, nici urmă de nor sau ploaie iar noi deja suntem uscați. Oare ploaia a fost pornită special de vulcan, ca să nu îl găsesc? E o explicație destul de bună.

Ne luăm puțin timp să mai privim la locul ăsta ciudat dar frumos în același timp. Dar vine și timpul de plecare.

-„La revedere, planeta Călimani.”

În drumul nostru înapoi spre Ursuleț, o întreb pe Mamarmot:

-„Mami, în ce locuri ciudate mă mai duci data viitoare?”

-„Păi marmotă, găsim noi ceva fain de cățărat pentru tine.”