Cărări de fragi și urzici în Buila

Dragă călătorule,

De ceva vreme, răsuna prin discuțiile alor mei numele Buila.

Ai mei auziseră că este mai sălbatic și tot spuneau că vor merge mai întâi ei în explorare acolo și abia apoi mă vor lua și pe mine.

Se anunța un weekend fain și călduros cam peste tot iar vineri seară stabilisem că vom merge într-un loc cunoscut de ei, la refugiul Țigănești. Dar când m-am trezit, planul era deja deturnat către Buila. Așa fac ai mei, când stau sâmbata dimineață la cafea, înainte să mă trezesc eu, îi apucă fel și fel de idei..

Toate bune și frumoase, ne punem la drum. Eram oarecum pregătită după drumeția din Cozia de astă iarnă, ai mei spunându-mi că acest traseu îi seamănă foarte mult, dar nu voiam să mă gândesc la acel urcuș. 

Ajunși la destinație, pornim la pas pe un drum forestier luuuung, care urcă ușor și mai coboară din când în când. Dacă tot drumul va fi așa, e tare fain!

Întâlnim păduri dese și întunecate, poteci de noroi și podețe de lemn, dar tot mergând, ieșim la un moment dat într-o poiană plină de flori de toate culorile și mirosurile. Fluturi și albine zburdă printre ele iar din iarbă se aude cântec de greier. Ce minunat!

Găsim și un fluture tare frumos, căruia Mamarmot îi face câteva fotografii. Fluturele nu se sperie, ci din contră, la un moment dat își îndreaptă privirea către cameră.

-„Mamarmot, fluturele ăsta sigur vrea să ajungă parte din poveștile marmotei!”

Locurile astea pline de flori și de iarbă înaltă cică se numesc fânețe. Una, două, trei fânețe iar a patra este plină de..

-„Ce sunt astea, Mamarmot?”

-„Ferigi, marmotă.”

Oau, ce ferigi înalte. Nu știam că există astfel de ferigi. 

Dar tata îmi arată ceva lângă ferigi și îmi întinde un fruct mic și roșu ce arată precum o căpșună minusculă. 

Poate am mai mâncat, însă nu mai țineam minte. Are un gust delicios! De acum sunt cu ochii după fragi la tot pasul.

Cu burta plină, ne continuăm ușor drumul, cu opriri scurte cât să mai culeg o mână de fragi.

Se întâmplă să ne mai rătăcim, poate din cauză că suntem cu ochii după fragi sau marcajul ăsta chiar nu apare prea des. E ok, e Mamarmot cu ochii pe hartă și revenim rapid la poteca noastră care ne arată fel și fel de locuri interesante. 

Îmi place foarte mult drumul și alerg și zburd precum un iepure. Mamarmot îmi spune să-mi păstrez energia pentru urcare. Ce urcare? Am și uitat. Las că mă descurc eu…aaaa..urcarea asta?

Pașii încep să fie grei pe potecă și trebuie să mă opresc des. Parcă nu părea așa de înclinat de jos. Ajung cu greu la pădurea pe care o văzusem mai devreme. De aici drumul pare ceva mai lin. Mergem pe lângă o stâncă, prin buruieni și grohotiș și ce mai sunt și astea..oo nu..urzici. Grrrrr. Nu mai suport, vreau înapoi pe cărări de fragi.

-„Hai, Marmotă, usturimea va trece în câteva minute.” 

O trece, dar până atunci mă ustură și mă enervează orice și oricum mă enerva orice de la urcarea asta. 

-„Când ajungeeem?”

Drumul prin pădure ne mai coboară dar mai mult ne urcă și tot mergând, ieșim într-o poiană verde cu flori mov. Ne oprim pentru o pauza și Mamarmot îmi spune că mai este foarte puțin de urcat și am ajuns. Aș vrea să o cred dar mă dor toate acum. 

Cu greu îmi fac cale până sus. Ah. am ajuns…acum vreau doar să zac puțin. Mă așez la întâmplare pe iarbă și admir peisajul. 

Niște voluntari care au venit să repare la refugiu își fac cale să plece. O fată și un băiat cântă la fluier și un cântec liniștitor răsună pe toată culmea. Îmi împart sendvișul cu cățeii de la stână. La picioarele noastre apare un colț de curcubeu. E chiar frumos! A meritat și urcarea și pișcătura de urzici.

Ai mei zic să urcăm puțin. Nu mai am neapărat chef dar sunt totuși curioasă ce se află dincolo de culme. Ne croim drum printre doi pereți mari de piatră ce formează ca un tunel prin munte.

Dincolo de tunel, găsim un platou imens plin de flori de toate felurile. Cai ce par sălbatici pasc liniștiți iar eu sunt curioasă la fiecare pas. Mamarmot mă oprește și îmi arată cum muntele se termină deodată la picioarele noastre. Oau, ce râpă și oau, ce apus.

Soarele luminează acum toate culmile din fața noastră și îi învelește precum o pătură.

Lumina începe să își schimbe ușor culoarea iar oile se adună la stână de pe unde au hoinărit. Au invadat toata șaua iar acum se adună în jurul cortului nostru. Vreau să cobor să mă joc cu ele!

Iezi, căprițe, oi, miei, țapi, cu coarne care mai de care mai întortocheate ne ronțăie cortul, bețele, pantalonii mei..aaaa.

Stați la coadă, că fiecare din voi va fi mângâiată.

Cum se lasă seara, se lasă și frigul. Ne tragem lângă foc la o vorbă cu o mână de oameni ce dorm în refugiu, însă curând mi se face somn. O ajut pe Mamarmot să facă fotografii cu cortul luminat sub milioane de stele iar apoi îi bat pe ai mei la câteva partide de cărți.

Mamarmot iese iar în căutare de stele iar eu ma închid bine în sacul de dormit. Pleoapele mi-s tot mai grele…și mai grele… și aud ceva foșnind pe afară când deodată…e dimineață! Oau, am dormit lemn.

Mamarmot nu e în cort, probabil a plecat în căutarea răsăritului. Tata încă sforăie.

Curând, se aude zgomot la intrare în cort și din ușă apare Mamarmot cu rouă-n păr și prietenul ei câinele de la stână. 

-„Marmotă, n-o să crezi ce s-a întâmplat azi noapte… „

Îmi povestește despre măgarul care a încercat să intre în cort de câteva ori. Măi dar eu chiar am dormit aici de nu mai știu nimic?

Ies din cort, îl văd și eu pe măgar la ușă, așteptând. E foarte prietenos, pufos și foarte interesat să își bage nasul în străchinile noastre.

Izbutim să  luăm micul dejun în liniște, păcălindu-l cu un măr la care ronțăie fericit.

Ne decidem să ne întoarcem tot pe unde am venit, fiindcă pe mine mă dor picioarele de ieri și nu aș mai vrea să urc. Ai mei decid că e mai bine așa și vor veni ei să exploreze restul Builei data viitoare.

Dar până să plecăm, ne mai luăm niște timp doar să privim la minunile din jurul nostru.

Când vine momentul plecării, eu pornesc energică pe potecă. Nici nu se compară cu ziua de ieri, însă coborârea mie îmi pare mai ușoară. Ai mei spun că pentru ei este invers. Părinți ciudați..

Ne bucurăm de drum, de fânețele colorate, de fragii rămași din căutarea de ieri. 

Buila, ne-a plăcut tare mult de tine!

Vorbind de una, alta, o întreb pe Mamarmot:

-„Mami, ce culmi mai vedem data viitoare?”

-„Marmotă, cred că ne vom ține de planul cu refugiul Țigănești. Vreau să-ți arăt un castel din povești în culmile Bucegilor.”