Fugim de ploaie în munții Căpățânii

Dragă călătorule,

Era final de săptămână și peste tot pe unde verificai starea meteo se arătau ploi și furtuni. 

Deja ne gândeam să ne reorientăm spre altfel de activități, când Mamarmot primește o invitație de la o prietenă de-a ei, în munții Căpățânii. Interesant, nu am mai auzit de acești munți. 

Verificând prognoza, Mamarmot spune că aici vremea arată ceva mai bine, cu niște ploi scurte doar pe seară și a doua zi pe la prânz.

Pai, hai să ne încercăm norocul atunci. Și hai să ne mai adunăm cu niște prieteni. Printre ei, este și prietena mea cea mai bună, cu care îmi face mare plăcere să merg pe munte. Defapt, pe oriunde, însă ne distrăm tare când mergem în drumeții.

Drumul până în munții Căpățânii este scurt, sau așa îmi pare mie, căci mergând cu prietena mea în mașină, nici nu realizez cum trece timpul. Se pare că vom campa lângă mașină, ceea ce mă bucură tare mult, căci astăzi nu aveam chef să merg prea departe. Vreau doar să stăm aici, să ne jucăm și să ne bucurăm de împrejurimi. 

Merg cu prietena mea să explorăm. Găsim flori colorate și iarbă pufoasă pe care ne rostogolim în voie. 

Un cal alb paște liniștit și ne lasă să ne apropiem de el. Defapt, pare că nu prea îi pasă de prezența noastră. Norii de ploaie se adună ușor, dar doar cât să creeze un fantastic peisaj. 

Când revenim la ai noștri, corturile sunt deja montate și toată lumea e gata de o scurtă plimbare. 

Mergem sus pe Vârful lui Roman, care este chiar deasupra noastră. În zare se văd munții Buila Vânturarița, scăldați într-o lumină caldă. 

Hei, dar aici e un loc și mai bun de rostogolit. Ne băgăm? Haide!

Prinși de peisaj, o ploaie de vară ne cam ia prin surprindere. E scurtă, răcoroasă, dar ne cam face ciuciulete. Haideți cu toții să băgăm o alergare până la cort. Are sens să zic că odată ajunși la cort, ploaia s-a și terminat? Cred că mai mult au curs apele pe noi pe sub pelerine.

Ne luăm cina la lumina apusului, privind la cer cum trece de la o culoare la alta.

Jos, în depărtare, cerul mai este brăzdat de câte un fulger, însă la noi ajunge doar vântul și răcoarea ploii.

Mi-aș dori să dorm cu prietena mea, însă nu suntem încă suficient de mari să avem cortul nostru, așa că fiecare doarme cu părinții. Dar ne facem noi mari și vom hălădui munții după bunul plac.

Ca de obicei, sunt asistenta lui Mamarmot în ceea ce privește fotografii cu cortul luminat, așa că mă pun pe treabă. Una, două, trei fotografii, și apoi..

-„Marmotă, mai mișcă puțin lanterna. Marmotăăăă, mai ești acolo?”

Mă trezesc dimineață și Mamarmot, ca de obicei, nu este în cort. Iar fuge după răsărit. Ies și eu să o aștept afară, că deja e prea cald ca să mai stai aici. După ceva timp, vine și ea împreună cu mama prietenei mele, și îmi arată fotografii cu soarele ieșind de după o culme și cu iarbă plină de rouă.

Ce peisaj minunat!

Curând, toată lumea se trezește, iar după micul dejun, ne pregătim de drumeție. Prietenii mamei spun că aici se află cel mai mult rhododendron, mai mult decât în Ciucaș sau în alți munți. 

Hai să vedem!

Ei o iau înainte fiindcă noi ne urnim mai greu. Așa-s marmotele, rapide doar când vor ele.

Drumul merge lejer, vremea e frumoasă, cu rotocoale albe de nori la orizont.

Mă fugăresc împreună cu prietena pe potecile late ce merg pe lângă o culme verde crud.

Dar totuși unde-s culmile roz de care spuneau prietenii mamei?

Curând ajungem la o intersecție iar în dreapta un drum merge drept pe culme iar în stânga…aaaa…culmi rooooz.

Pornim pe un drum ce urcă ușor pe înspre culme. Oriunde te uiți, vezi numai roz. Poteca e îngustă și încercăm să nu călcăm pe flori, dar e greu tare. E peste tooot!

La un moment dat, panta devine ceva mai abruptă și mie și prietenei mele ne cam obosesc picioarele. Ai noștri mai trag puțin de noi cu gândul că vom ajunge și pe vârful Ursu, dar e cam greu să te pui cu noi când suntem împreună. 

Mai urcăm puțin și găsim ceva cu adevărat special. Bujor alb. Nu știam că există așa ceva. Cât de tare!

Hai să tragem de noi și până la vârf, că cine știe ce lucruri interesante mai avem de văzut.

Urcăm șerpuit ca să nu ne obosim picioarele, și înaintam destul de repede. Dar ce să vezi, norii de ploaie se adună din ce în ce mai mult iar de îndată ce ajungem în culme ne dăm seama că ploaia e cam aproape de noi. 

Ups, cred că e momentul să dăm din picioare mai repede până jos, în nici un caz să mai urcăm. Lăsăm vârful Ursu pentru altă ocazie și o luăm la goană până la cort. Ne intersectăm și cu prietenii mamei care coboară de pe vârful Ursu și pornim cu toții în ritm rapid. Totul e o joacă până jos, zburdăm și sărim, bucurându-ne de răcoarea norilor de ploaie. Până la urmă începe să picure când ajungem aproape de mașină. Poate fiindcă am făcut dansul ploii pe drum încoace.

Vine și vremea să ne punem la drum către casă. Privind în zare norii jucăuși, visez cu ochii deschiși la următorul loc pe care îl vom mai vedea.

-„Mamarmot, pe unde mai hălăduim data viitoare?”

-„Marmotă, cred că vom merge ceva mai departe de casă.”