Marmota
Marmota, personajul principal al acestor povești, este chiar un personaj real, și anume, o fetiță căreia părinții i-au oferit darul de cunoaște lumea prin călătorii.
Călători
La pas
Cel mai mult ne place să mergem la pas, în mijlocul naturii, să surprindem zorii înainte sa fie inundată lumea cu lumina soarelui, sa dormim sub stele și să cunoaștem poveștile locurilor în care ajungem.
La pas, lucrurile devin simple și pierd din viteza cu care suntem obișnuiți.
Împarte
Pentru noi, a împărți este ceva la fel de natural precum a respira. Fie că am împărțit din puțina apă pe care o aveam cu noi, o supă la plic sau o pelerină de ploaie când afară turna cu găleata, am făcut-o cu toata inima.
Și aceste povești au menirea de a împărți ceva cu tine, călătorule, și anume bucuria de a vedea lumea dar și certitudinea că lumea poate fi văzută în continuare, poate chiar prin ochi mult mai frumoși, odată ce devii părinte. La rândul nostru, am fost plini de incertitudini cand Marmota era mică și credeam că totul s-a schimbat și că o vreme va trebui să ne oprim din ceea ne place. Lucrurile se schimbă, da, dar pot fi făcute în continuare cu ceva mai multă grijă și atenție la detalii decât înainte. Iar în timp, vei câștiga alături de tine cel mai fain tovarăș de drum.
Așadar, împărtășim cu tine ce am învățat din călătoriile noastre, cu speranța că te vor inspira. Noi nu avem calitatea de ghizi turistici sau montani, drept urmare, toate detaliile pe care le împărtășim sunt strict raportate la noi și la nivelul nostru de pregătire.
